Ca moaște de altar trebuie amintite sfintele oseminte ale sfântului Alexandru al Romei și ale pruncilor nevinovați din Betleem, care au fost încredințate Mănăstirii Sfintei Treimi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare la sfințirea criptei de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Simeon al Europei Occidentale și Centrale, la 30 iulie 1996, și au fost așezate în altar, precum și moaștele sfântului episcop-abbate Vitalis de Salzburg și ale doctorilor fără de arginți și făcători de minuni Chir și Ioan.

Sfântul Mercurie a fost ofițer în armata romană pe vremea împăraților Decius și Valerian (249-260 d. Hr.). În timpul unei lupte grele i s-a arătat un înger și i-a încredințat o sabie cerească. Drept urmare, el a dat dovadă de un curaj neobișnuit, a dobândit victoria și i-a alungat pe vrăjmași. Împăratul l-a numit îndată general, iar astfel el a ajuns la cele mai mari onoruri la curte. La puțină vreme după aceea îngerul i s-a arătat din nou și i-a descoperit sensul și semnificația sabiei duhovnicești pe care i-o dăduse. Curând după aceasta a izbucnit conflictul cu împăratul, în care el L-a mărturisit fără teamă pe adevăratul Împărat și Dumnezeu Iisus Hristos. După multe chinuri cumplite a fost decapitat și astfel, la vârsta de 25 de ani, a dobândit cununa muceniciei. Când, 200 de ani mai târziu, împăratul Iulian a prigonit credința creștină și a adus imperiul la marginea prăpastiei printr-un război inutil cu perșii, Sfântul Vasile cel Mare i-a cerut ajutor sfântului Mercurie, rugându-se zilnic înaintea icoanei lui. Într-o zi, sabia reprezentată în icoană s-a înroșit. La scurt timp a venit vestea morții împăratului, căzut într-o bătălie împotriva perșilor; era chiar ziua în care semnul apăruse pe icoana sfântului, 26 iunie 363 d. Hr. De atunci sfântul Mercurie este socotit ocrotitor al imperiului creștin și mai ales al oștii creștine. În această calitate, o parte din sfintele sale moaște a ajuns și în Germania. Această relicvă făcea parte dintre sfintele odoare ale vechiului imperiu; în secolul al X-lea era purtată înaintea oștirii în campaniile împăraților ottonieni și a săvârșit multe minuni. Împăratul Otto I a încredințat-o mănăstirii spre păstrare împreună cu alte relicve; împărăteasa Teophanou le cinstea la vizitele sale la Corvey. În secolul al XX-lea, sfântul Mercurie a fost scos din calendarul roman al sfinților. În sinaxarele noastre ortodoxe însă el se află, ca și mai înainte; ziua lui de pomenire este 25 noiembrie.

Sfântul Liudolf de Corvey s-a născut la începutul secolului al X-lea. A fost ales egumen sub împăratul Otto I, a condus obștea în continuare în duhul părinților întemeietori ai Corveyului, Adalhard, Wala și Warin, și a trecut la Domnul cu mare cinste în anul 983 la Corvey. Lucrarea sa se înscrie în vremea de înflorire a abației imperiale. Sfintele sale moaște au fost ridicate în jurul anului 1100 d. Hr.; ziua sa de pomenire este 13 august.

Sfântul Druthmar de Corvey s-a născut în a doua jumătate a secolului al X-lea. A devenit monah în mănăstirea Lorsch din Hessa, care pe atunci preluase reforma de la Gorze. Sub împăratul Henric al II-lea (1002-1024), politica imperială față de mănăstire s-a schimbat; Henric a ignorat dreptul călugărilor la alegerea liberă a egumenului, respectat întotdeauna de înaintașii săi, și, la stăruința episcopului Meinwerk de Paderborn, l-a destituit pe egumenul Walho (Wala) în anul 1014 - după care cea mai mare parte a părinților a părăsit sfântul lăcaș în lacrimi - și l-a instalat pe Druthmar. Acesta a condus probabil mănăstirea în duhul reformei de la Gorze, dar a păstrat în interior, pe cât a fost posibil, și tradiția mai veche și, prin aceasta, precum și prin felul său bun, i-a determinat pe părinții plecați să se întoarcă. În anul 1025 l-a convins pe împăratul salian Conrad al II-lea să reînnoiască dreptul la alegerea liberă a egumenului și astfel a depășit criza provocată de acțiunea lui Henric al II-lea. Ziua sa de pomenire este 15 februarie.

La marele praznic al Tuturor Sfinților, după Dumnezeiasca Liturghie, toate odoarele sfinte sunt purtate împreună, în racla Tuturor Sfinților, într-o litanie (procesiune de rugăciune) în jurul mănăstirii.